Nun sàcciu si cunchjiùde Marantòna
quandu me cunta llu maleppatùtu;
ma ‘e dire ‘a veritate nun le sona:
ammùccia ‘a curpa ch’illa ‘ndadi avutu.
Ggià ‘e pìccula jia sempre guardandu
si’u cacciafhumu fumava in quantità,
oppure no, però, ccussì circandu
arranciava carizze ‘e cca e de llà.
Ma spìzzica mo’ e spìzzica domane
se’mberbera llu fhùocu e ‘nna fhrittàta
intr’u ggiru de tri quattru simàne
è pronta, sapurita e ggià… mangiata.
Luìce ha de partire, allùra, prìestu,
facìmu ‘e carte, ca ne maritamu,
ccussì de ‘nu jianc’àbbitu me vìestu
e ‘ccu l’amici vivìmu e mangiamu.
‘U zitu parte e un se ricoglie cchiù
Ch’ill’a rregula ud’era – cchi vrigògna! –
Marantòna è tranquilla – ‘u cridi tu? –
E mmàngia ttagliarìni ccu lla logna.
Cchi ti nde frichi? Lassa stare a mmia
‘ca zìertu è mmiegliu ‘a malamaritata,
– l’anticu ‘u disse, ca tuttu sapìa –
è mmìegliu, sì, d’ ‘a malanominata!
|