‘Na vota c’era unu chi scrivìa,
s’era crisciùtu dintra ‘a ruga mia;
‘sta terra avìa lassàtu ccu dulùri,
era ‘nu ‘migrànti prufhissùri.
‘Ntr’ o cori avìa purtàtu tutt’ addùri:
d’aggènti, d’alìvi e d’u mari.
D’u paìsi mmai si nd’ha scurdàtu,
‘na puisìa i luntànu, ha pùa scrivùtu!
Avìa d’avìri u cori ‘mbilinàtu,
picchì chi ‘ntra ‘sta terra ‘un pò campàri
quasi sempri ‘a balìci s’ha di fhari.
Tant’anni arrìatu illu l’ha scrivùta
e mo ‘nt’ o Municìpiu è llà ‘mpindùta.
È alla vista d’aggènti, llà allu muru,
‘ndirizzàta però alli cumandànti.
Illi dìcinu: “ Cchi bella puisìa!
Chista ‘ha scrivùta u paisànu mia.”
L’hanu lijùta, ma ‘un l’hanu dintr’ ‘a menti,
e dopu tìampu ‘unn è cangiàtu nenti. |